Blogul FlagMAN-D
Taxe Contabilitate

Limitele noi privind plățile în numerar începând din 2025: Ce trebuie să știe afacerile?

Legea № 34 din 29 februarie 2024 privind efectuarea plăților în numerar și modificarea actelor normative stabilește reguli noi pentru tranzacțiile în numerar pe teritoriul Republicii Moldova. Legea are ca scop creșterea transparenței tranzacțiilor financiare și reducerea riscurilor economiei subterane. Vom analiza principalele modificări și impactul acestora asupra afacerilor.

Restricțiile existente și noutățile

Unele restricții privind plățile în numerar au rămas neschimbate:

  • Între persoanele juridice, plățile în numerar nu trebuie să depășească 100 de mii de lei pe lună.
  • Acceptarea plăților de la persoane fizice este limitată la 100 de mii de lei pentru o singură plată.

Ce se va schimba?

Din 2025 vor intra în vigoare norme noi. Câteva modificări-cheie:

  1. Dividende: Începând cu 2025, plățile dividendelor în numerar vor fi limitate la suma de 100 de mii de lei pe an pentru un singur participant.
  2. Împrumuturi: Aceeași limitare se aplică și pentru împrumuturi – suma totală a plăților în numerar nu trebuie să depășească 100 de mii de lei pe an.
  3. Efectuarea plăților în numerar către o persoană fizică, care nu desfășoară activități de antreprenoriat, într-o sumă ce nu depășește 100 de mii de lei pe lună. Există câteva excepții – plățile efectuate în cadrul relațiilor de muncă, acordarea creditelor de către bănci și alte câteva cazuri.

Restricții au fost impuse și pentru tranzacțiile în numerar între persoane fizice la achiziționarea de imobile și mijloace de transport:
Imobilele pot fi cumpărate cu numerar doar dacă valoarea specificată în contractul de vânzare-cumpărare nu depășește 100 de salarii medii prognozate pe economie, inclusiv la plata în rate, iar mijloacele de transport nu trebuie să depășească 50 de salarii medii prognozate pe economie. Dacă valoarea proprietății depășește aceste limite, plata trebuie să fie efectuată prin transfer bancar, cu excepția unei sume de până la 200 de mii de lei, care poate fi achitată în numerar.

Sancțiunile și încălcările

De asemenea, au fost stabilite sancțiuni pentru nerespectarea limitelor privind plățile în numerar.

Încălcarea restricțiilor impuse va atrage amenzi cuprinse între 3% și 10% din suma depășită.

Pentru claritate, vom prezenta exemplele:

  • Să presupunem că compania „ABC” a plătit unicului fondator dividende în valoare de 90 de mii de lei în mai și 70 de mii de lei în septembrie. În total, plata în numerar pe parcursul anului a fost de 160 de mii de lei. În acest caz, depășirea este de 60 de mii de lei. Dacă calculăm amenda maximă, aceasta va fi:
60 000 lei x 10% = 6 000 lei.
Pe lângă amenzile pentru depășirea limitelor, legea prevede măsuri suplimentare de responsabilitate pentru cei care nu respectă regulile stabilite privind utilizarea numerarului. În special, se vor aplica amenzi pentru nerespectarea regulilor de returnare a sumelor neutilizate în numerar, eliberate de întreprinderi pentru cheltuieli operaționale și administrative.
Articolul 8 din Legea № 34 descrie în detalii sancțiunile pentru astfel de încălcări, inclusiv amenzi pentru nereturnarea sau întârzierea returnării sumelor neutilizate în numerar.
  • Nereturnarea sumelor neutilizate în numerar: dacă o persoană nu a returnat numerarul în casieria companiei care l-a eliberat, Serviciul Fiscal de Stat aplică o amendă cuprinsă între 10% și 18% din suma nereturnată. De exemplu, dacă nu au fost returnați 50 000 lei, amenda poate fi:
50 000 lei x 10% = 5 000 lei (amenda minimă).
  • Întârzierea returnării sumelor în numerar: în cazul întârzierii returnării banilor, amenda este de 0,1% din sumă pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult de 5% din totalul datoriei. Dacă suma de 50 000 lei este returnată cu întârziere de 10 zile, amenda minimă va fi:
50 000 lei x 0,1% x 10 = 500 lei pentru întârziere.

Concluziile

Aceste modificări sunt menite să simplifice controlul asupra fluxului de numerar și să îmbunătățească transparența operațiunilor financiare în afaceri. Este important să urmăriți în timp util schimbările legislative și să adaptați procesele de afaceri la cerințele noi pentru a evita amenzi și alte sancțiuni.

De la 1 ianuarie 2025, limitele noi vor intra în vigoare, de aceea vă recomandăm să pregătiți din timp sistemul financiar al afacerii Dvs. pentru aceste schimbări.

FlagMAN-D ajută afacerea Dvs. să fie informată la timp despre schimbările în legislația fiscală pentru gestionarea exactă a contabilității și pregătirea corectă a raportării fiscale. Suntem pregătiți să vă oferim consultanță pe toate aspectele legate de taxe și contabilitate.
2024-09-18 17:52